Am fost martorul, de-a lungul vremilor, la ridicare catorva mini-imperii. Local sau extern, cladite de cele mai multe ori pe intuitie si multa abnegatie. Dar mai mult de atat, cu actiuni intreprinse care s-au bazat pe LIPSA DE DISCERNAMANT.

Hai sa va explic. Am fost crescut, cei din generatia mea, din frageda pruncie si pana mult dincolo de granitele absolvirii facultatii, intr-un soi de cusca: “nu face”, “nu e de tine”, “trebuie sa-i respecti pe ceilalti”, “sa ai grija ce faci, exista consecinte”. Mai mult, am urcat cursurile facultatii care te invata exact ce patesti daca nu respecti ce spun altii: facultatea drept. Ce inseamna asta? Un shot direct in vena cu o doza mare de coercitie. Pardon, aici am vorbit din cartea de drept penal – coercitia asta este, tradus pe intelesul tuturor, frica pe care o avem toti in oase despre sistem si despre instrumentele lui de represiune. Si care ni se baga de mici in sange, cu fiecare ocazie. Repet, pentru cei care au absolvit dreptul, aceste “consecinte ale faptelor proprii” sunt reprezentate imagistic si mai si. Deci pana la a actiona tu ai deja doua site mari: educatia de acasa si educatia “consecintelor faptelor tale”.

Si uite asa, lovit in tampla de cele doua, te strecori firav prin viata pana dincolo de 40, lasand loc oamenilor, temandu-te de consecintele faptelor tale, gandind de 10 ori inainte sa actionezi, anuland actiuni ca stii tu cel mai bine ca legea spune una si alta, ba ca ala a facut si nu i-a iesit si tot asa. Spre anulare si intr-un final, cangrenarea propriei vieti.

Acum o vreme, spuneam ca am stat langa oameni care aveau imperii. Erau tineri – aveam cu totii 25 – 26 ani. Si totusi aveau imperii. Cand spun imperiu spun oameni multi care lucreaza pentru tine, castele, familie mare de hranit, nevasta, posesii, libertate. Sus-numitul detinator de imperiu nu avea nici un sfert din stiinta de carte pe care o aveam in cap, dar deborda de genialitate in fiecare actiune pe care o intreprindea si numai pentru ca anula orice fel de gand atunci cand lovea. Parea, in contextul social, din care isi extragea veniturile si puterea, luptatorul perfect. Efectiv nu gandea. Actiona la impuls, la prim gand. Si nu stiu cum naiba, IESEA MEREU CASTIGATOR. In locul lui, pentru peste 85% din fazele in care ajungea, as fi gandit de cel putin doua ori inainte sa actionez. Pana eu gandeam, el sarise deja gardul si era cu prada pe umar la mare distanta de victima. Da, acesta este omul zilei.

Am incercat ani de zile sa dau deoparte aceste prime ganduri care-mi disturba practica actiunii castigatoare. E greu de inlaturat o educatie constrictiva si un sistem care te creste in spatele unui gard. DAR SE POATE. Garantat se poate. Actiunea castigatoare nu are discernamantul pe care ni l-au predat ei si numai pentru ca in situatia celui care “isi asuma discernamantul” sunt cei mai multi. Asta inseamna ca actiunea facuta cu discernamant si frica de autoritate ma duce si ma scalda in masa celor multi si alienati: etajul 8, familie suprapopulata, se asteapta salariul sau pensia, se bea bere multa, certuri dese, fara loc de parcare. Stiu realitatea asta. Am gustat-o prin facultate. Nu o mai vreau.

Lumea asta noua este despre a actiona fara discernamant. Cel putin fara discernamantul inoculat de ei. Loveste primul, arunca-te primul in gol in pofida tuturor parerilor care sustin contrariul. Creeaza situatii castigatoare pentru tine in afara sistemului actual de valori. Nu mai astepta “un salar’ “, “o pensioara”, “un imprumut”. Du-te acolo pe terenul de lupta si ia-ti partea si restul vin de la sine: imperiul, femeia, copiii, starea de bine, fericirea. Incearca, pe cat se poate, sa nu frizezi ilicitul – chiar vrei sa dormi linistit si sa nu te pui cu sistemul – e prea prost si are mintea foarte odihnita. Fara sa omiti sa fii pregatit sa inoti exact in media ponderata dintre licit si ilicit – acolo se intampla viata pentru barbati.