Daca tot a sosit in oras vestea festivalului Enescu, ma gandeam sa te indrum catre un element vestimentar pe care sa-l porti pentru a castiga puncte de la audienta. Stiu ca acolo sus, pe scena, black-tie este obligatoriu, iar pantofii “de lac” nu lipsesc. Dar aveam in vizor, mai degraba, pe tine, cel din sala de auditii, asistand la un concert de pian, la Lohengrin sau Oedip.

Pentru ca facem vorbire de muzica clasica, adica muzica eterna, iti supun atentiei un clasic: pantoful in doua nuante (culori). Vei tipa din coltul tau ca e ceva demodat sau imi vei sopti ca sigur nu ai la ce sa-l porti, ca, in fapt, face parte din garderoba bunicului, ca nu l-ai vazut niciodata purtat pe strada, iar atunci cand l-ai zarit era in picioarele lui Stefan Banica, un domn mic de statura, cu ten masliniu, indragostit etern de Elvis.

Reprosurile tale ar fi demontate cam asa: garantat, fiecare colt intunecat de culoar al oricarui hotel de 5 stele din lume a vazut acest gen de pantof. Adevarat, nu-l vei purta pe strada, caci nu e de purtat pe strada, dar daca doresti o doza sanatoasa de stil il poti adauga nonsalant unei perechi de pantaloni gri din lana subtire – daca la nivelul pantofului se intalnesc albul si negrul, respectiv o pereche de chinos, daca nuantele sunt maron si crem. Da, precum observi, exista oricand, oricare alte doua tonuri decat alb si negru.

Exemplarul de fata nu se erijeaza intr-un pantof de adaugat tinutelor elegante, de salon, decat in varianta in care vrei sa adaugi retetei 100 grame de extravaganta. Daca mai pui alaturi o mustata rasucita a la Dali, un baston cu maner turnat din argint si un fular din matase alba, filmul este, deja, de epoca. Ce epoca? 1920 – 1930, atunci cand pantoful de fata a fost la putere, revenind apoi, timid in perioada boogie – woogie, disparand de pe firmament in anii ’80, dar pastrandu-se la naftalina pe rafuri, pentru a purcede, restilizat, in anii 2000 sau a genera un alt celebru pantof american – saddle shoes.

John Lobb, celebrul fondator al producatorului de pantofi cu acelasi nume, isi proclama intaietatea in ale acestei specii: anunta cu glas mare si tare ca este inventatorul de la 1868 al acestui pantof, folosit initial pentru partidele de cricket. N-a venit nimeni sa-l contrazica pana acum.

Ba, dimpotriva, constructia sa initiala, in care partea colorata mai inchis era intotdeauna din piele bax, iar cea mai deschisa la culoare era din piele intoarsa sau panza groasa, dubla, pentru o mai buna aerisire a piciorului, ne duce cu gandul ca acest gen de pantofi ar fi putut fi uzitati initial pentru activitati sportive.

Daca vei calatorii departe de locurile noastre sa stii ca pe continent, pana dincolo de Londra, vei gasi acest gen de pantofi in magazine sub titulatura “co-respondent”. Numele european le vine de la termenul din dreptul civil britanic ce intelege prin titulatura “corespondent” persoana gasita vinovata pentru starea de divort a sotilor – de obicei este unul dintre cei doi. In folclor ii vei intalni si sub emblema “ladie’s shoes”. A nu se intelege altceva.

Dincolo, peste Ocean, o alta lume, o alta denumire – “spectators”. Etimologic, nu i s-a identificat radacina denumirii, dar i-au purtat de la Harry Truman la George Bush Sr. Da, presedintii americani au un stil aparte. Dintotdeauna. Poate vom vorbi candva despre acest aspect.

De la Harry Truman pana la Stefan Banica (daca mi-e permis), pantoful in doua nuante a individualizat tinuta de-a lungul timpului si de foarte multe ori a estompat, cumva, costumul ce i-a fost alaturat, prin insasi nota extravaganta pe care o poarta. Ii poti folosi, astfel, cu succes in toate bataliile tale “de salon” – sunt facuti sa distraga atentia.