Faza cu invatatul in facultate si dupa pentru promovat examene e ca faza cu crescutul copiilor daca esti angajat. Hai sa-ti explic cum se  aseamana cele doua.

Am o bona pentru Vladimir. E de baza in familia noastra. Nu e filipineza pentru ca eu nu sunt din Pipera si nici vreun inchipuit care a auzit la Loft ca bona filipineza e cool. E romanca si sunt mandru de ea. Mi-ar trebui o a doua, de seara. De ce? Pentru ca peste zi construiesc ce am extras din intalnirile de seara. Simplu. Si lipsesc mult. La fel si Oksana mea. E un perpetuu round-up cu un all-round player: eu.

Imi vad copilul cand plec, dormind si-l mai vad seara cand ma intorc, la fel, dormind. Nu stiu daca e bine sau rau. Asa e viata asta romaneasca. Copilul are de toate. Pentru ca alerg in stanga si in dreapta, livrand si stand in intalniri. Non-stop. Adica normalitate. Adunat si asumat, traiesc peste medie. Dar nu-mi vad asa des copilul. Si am noroc de o femeie puternica langa.

Cele enumerate versus munca de la 9 la 5, certuri, lipsa bani, facturi cu duiumul, niste alcool dupa vreo trei ani, mai ales pe parte barbateasca, doamna se ingrasa si se apuca de fumat si de barfa cu vecinele si ele supraponderale si oxigenate, apartament in capatul lumii, in rate, vecini cu bacu’ luat. Ei si ce? Facem gratar duminica si mergem la pescuit. Plus multa bere si alcool ieftin.Si copilul, pe unde si cum poate si el.

Asta se aseamana cu un alt scenariu la fel de prost, despre continuarea studiilor cu retras si inchis vreo doi ani de zile in casa si invatat cate 10-15 ore pe zi, spre exemplu, pentru acces in barou sau magistratura sau medicina sau inginerie superioara. Timpul asta e blocat, pierdut. E singura varianta de devenire batuta in cuie groase in Romania. Nimeni nu garanteaza reusita de la capat. Cei mai multi pica examenul. Nimeni nu mai stie unde si cum si cui se da spaga. Cei mai multi sunt doar alesi inainte. E o supozitie solida si atat. Nu o certitudine. Dar am simtit mereu ca locurile sunt deja date. Catre dosare cunoscute si catre copii care in afara de carte, mai au doua mari calitati: saracia si obedienta. In rest, pe posturi sunt copiii si nepotii lor, a celor din sistem. O sa reluam tema si cu alta ocazie, dar ramane vorba unui prieten aici:”…de ce sa plecam noi? De ce sa nu dispara ei?” De la masa s-a auzit ceva pe genul Lapusneanu: “prosti, da’ multi, n-ai ce-i face….”. Gresit. Actualmente, e altfel: multi si tare prosti. Deci nu atat de greu de inlaturat. Paradigma se schimba. Asa cum am spus, vom reveni pe tema asta.

In aceeasi ordine de idei, “scoala este gratuita” este un concept doar din gura lor stramba si meschina. Nu este gratuita. Scoala costa. Ca duce nicaieri e partea a doua. Dar costa. Student venit din provincie, mancare, cazare, transport, carti, disco, prezervative, parfum, etc, etc – doar cu bani de acasa. Asta ca sa ai timp sa si dobandesti ceva cunostinte prin care ulterior sa aluneci spre un soft-slavery, dupa momentul angajarii. Sau varianta b – munci multe si marunte, zi lumina, pe ruptelea, la angajatorii din oras (mall, carciuma, parcare, spalatorie, bar, etc) care mai de care mai neplatitori. Tanarul student, poate o capacitate, dar sleit de puteri la momentul seminarului sau cursului, nu mai atinge pe termen mediu sau lung capacitatea maxima. Deci rateu. Deci fara bani de acasa, pas.

Ideea cu “m-am chinuit in facultate ca sa fiu cineva” e nula si neavenita. Cei care ajung sus, veniti de aici, din popor si nu din tata sau mama nomenclaturist, ajung sus din doua considerente: sunt prea buni la carte la sfarsitul studiilor si nu pot fi refuzati, dar au creierii zdrente (vezi neurochirurgii de la Colentina). Cealalta varianta este varianta “din intamplare”. Succesul este conjunctural si foarte aleatoriu in Romania. Nu construit, nu garantat. Asta cu “antreprenorul roman de succes” e doar o gluma proasta. Nu de alta, dar contrazice matematica: sa ai ecuatii si date exacte castigatoare, intru anticipare, intr-o realitate in care variabilele sunt mai mult de trei in fiecare zi si se schimba – legislativ, politic sau social – la trei ore, imi pare o ineptie cumplita.

In plus, departajarile la angajari de rang superior se fac pe considerentul “cate dosare spre santajul potential al celui angajat avem?”. Putine, e curat? Nu e bun.

Va urma.