Daca maine dimineata incerci sa faci o declaratie prin tinuta ta, aseaza o batista in buzunarul de la piept.
De matase, daca e un costum foarte elegant (pastrand una de bumbac la indemana, pentru orice eventualitate) sau din bumbac. Daca e de matase, sa nu cumva sa incerci a-ti sufla nasul in ea. Nu se cade.

Oferta coloristica e foarte larga. Incearca sa pornesti de la culori simple, dar sa nu uiti sa achizitionezi si batiste multicolore. Fa niste incercari in fata oglinzii si daca esti absolut sigur de rezultat, afiseaza-te in lume.

Cheia succesului, in speta de fata, este potrivirea de culori. Daca iti reuseste, ai castigat. Necesita un ochi format si oaresice acuitate cromatica. Daca nu te descurci, apeleaza la un specialist.

Purtarea la costum nu e obligatorie. O poti atasa oricand unei tinute ce implica sacou sau blazer. Forma sub care o impaturesti variaza si tine strictamente de inspiratia de moment. Prefer, de departe, o batista in buzunarul de la piept al unui costum de tweed sau flanel.

Ii poti si tu aprecia valentele. Hollywood-ul a imbratisat, de mult, purtarea cu eleganta a unei batiste in buzunarul de la piept. Nu refuz nicicand asocierea cu un smoching si numai pentru ca asa, al meu, va fi smochingul intre smochinguri.

Batista de la piept, purtata nonsalant, provoaca mereu curiozitati. Exploateaza-le. Ingrijeste-te de forma ei si nu uita de faptul ca, o batista la piept, nu o sa salveze o tinuta nereusita. Daca vreuna din explicatiile vizuale sau scrise te-a convins, actioneaza in instanta.