E un indemn pe care ma vad nevoit sa-l dau. Abunda de jur-imprejur, pe zi ce trece, o suita de tinute si aparitii dintre cele mai bizare in randul barbatilor. Acest fapt il constat observand evenimentele publice locale, unde dorinta wannabe-ului de a se remarca este imensa. Da, e absolut obligatoriu in viata aceasta sa faci ceva iesit din comun, diferit de ceilalti, dar nu frizand imitatiile ieftine de trend sau absurditatea.

In acest context nu accept nici influentele feminine in moda masculina. Nici daca sunt evocate pe cat-walk-urile din afara, nici daca sunt profund analizate in revistele de specialitate, nici daca se vor repezi in gatul meu reprezentatii minoritatilor sexuale. Nici macar prin lege organica nu voi accepta ca barbatii sa se imbrace in rochie sau sa sugereze ca poarta o rochie. Prietene, daca iti plac barbatii e treaba ta! Pentru noi ceilalti, tintele viabile, in miscare si de o rara frumusete la nivel local raman femeile. Ce sa facem: ne plac diamantele, nu carbunele.

In completare, nu functioneaza pentru mine efeminarea comportamentului masculin sau dimpotriva, masculinizarea gesturilor feminine. Sunt neavenite. Daca acestea sunt regasite la o persoana de orientare heterosexuala, cu atat mai grav – sublinierea gesturilor prin colantii purtati de barbati, blugi extra-skinny, bluzele deasupra buricului, pantofii cu platforma inalta, pantalonii suflecati excesiv, camasile sau tricourile mulate, bluzele lasate lasciv pe un umar, aplicatiile de strasuri peste tot sunt apanajul femeilor. Sunt elementele lor. Nu le mai imprumuta! Nu le mai folosi! Nu esti mai bun si mai frumos!

Fara sa fiu un conservator reticent, ci doar un barbat care aprinde lumina in incaperea unde aproape toti riscau sa se sarute cu barbatul de langa fara a fi homosexual, trag un semnal de alarma. Spun si reiterez aici despre ideea barbatului lat in umeri si ingust in talie, cu picioare puternice, privire agera si par bogat, nebarbierit de ceva zile, corect si adecvat imbracat, care-si strange soata sau muierea la piept de ceva secole. Si n-au sa vina niste venetici ciudati si obositi, ca si noi domnisori de Paris, sa-mi spuna ca femeia e ceva in plus, intorcand capul dupa mine prin sala de forta. Nu de alta, dar s-ar putea sa vina astia, conservatorii si sa-i striveasca ca pe gandaci.

Mai au ceva barbatii astia – mereu femei silfide si scheletronice in profilul lor, ce-i insotesc peste tot ca niste umbre de-abia simtite. O armata de Morticia rase mai nou pe la tample, cu par nespalat si dezlanat care atarna pe umerii acoperiti mai degraba de o bucata de material, decat de o mult-laudata “creatie vestimentara”. De unde si pana unde? Caci, din ce stiu si-mi aduc aminte, romanca e femeie semeata cu forme si trasaturi dintre cele mai luminoase, cu pasul asezat si mandra-n toate cele. Sau fetele in negru fac pe pretioasele si demoiselele din dorinta nestavilita a improscarii cu mister de jur-imprejur? Stim cine sunteti. Iar daca nu va stim, intrebam un prieten care sigur va stie. Nu mai mimati cunoasterea si bunastarea. Noi, barbatii, cei care am mai ramas, sigur vrem altceva.