Scurta istorie a pardesiului – partea I

Dimineata era racoare. La fel si aseara. Sigur vei avea nevoie de un pardesiu cat de curand. Doar ca sa stii de unde vine pardesiul, mantoul sau jacheta pe care o vei purta, iti relatez astazi despre cateva exemplare ce au facut istorie in epoca lor, exemplare ce au stat la baza exemplarelor aflate astazi in rafturi.

Pardesiul cu guler de blana (“greatcoat”, “watchcoat”, mai tarziu “overcoat”) era un pardesiu cusut din lana groasa, menit sa protejeze purtatorul de intemperii si vreme rece, specific insulei Britanice, caci acolo ii este atribuit locul de nastere. Atat reverele pardesiului cat si manecile – pe interior – erau captusite cu blanuri pretioase pentru a putea fi oricand intoarse spre interior, spre a conferi un confort termic sporit. In materiile prime folosite initial pentru coasetrea acestui gen de exemplar au fost uzitate si intarituri pentru zona umerilor, dar si materiale impermeabile. Datorita versatilitatii sale a fost preluat spre uzitare de ofiterii fortelor militare, pentru ca mai tarziu, in secolele XVII si XVIII, sa fie preluat de civili spre fi folosit in purtarea zilnica.

Haina se intindea dincolo de zona genunchilor. Prezenta buzunare interioare mari, atat de generoase, incat puteau primi cu usurinta corespondenta de format mare sau sandwich-ul de fiecare zi. Cromatica exemplarelor de gen se intindea de la griuri, la bleumarin inchis, negru si mai rar, maron.

Inverness coat este genul de pardesiu pe care-l vei recunoaste foarte repede atunci cand vei revedea celebrele filme cu Sherlock Holmes. Este o haina croita special cu extra-material suprapus deasupra zonei umerilor, pentru a proteja purtatorul de rafalele de ploaie, vant sau temperaturi scazute, acestuia ramanandu-i insa larghete in miscari. Haina de gen a fost la moda atat in perioada victoriana, cat si in cea edwardiana. Nu era considerata la fel de formala ca o haina pentru frac, dar faptul ca cele mai multe dintre exemplarele croite erau negre, ii conferea acesteia un loc alaturi de tinutele mai pretentioase. Pentru a se face si in acest caz deosebirea dintre exemplarele mai pretentioase si cele mai putin pretentioase, distinctia era facuta, in primul rand de material: exemplarele pentru seara erau din lana, negre si puteau fi alaturate unui “white tie”, pe cand cele de zi erau, de cele mai multe ori, croite din tweed sau reglan, materiale mai putin pretioase, dar care erau foarte practice si trainice.

Daca ar fi sa o comparam (fortat) cu un reper al vestimentatiei feminine, acest gen de pardesiu poate fi asimilat unei cape sau unui poncho contemporan.

Redingota a fost vedeta sfarsitului de secol XVIII si inceput de secol XIX. Era o haina lunga (mai lunga decat media lungimii celorlalte pardesie ale vremii), fiind o derivata a hainei groase si lungi din zonele rurale britanice, restilizata pentru nevoile si normele estetice citadine. Ca semn distinctiv: gulerul lat, numit original frock. In limba franceza termenul redingote, denumeste si astazi haina de o pretiozitate aparte, ce acopera fracul, de la domiciliu pana la adresa unde acesta este etalat. In transformarea sa de-a lungul timpului, acest gen de haina a migrat de la croieli foarte stranse pe corp, pana la croieli largi, voluminoase. Cam dupa cum a batut vantul prin moda vremii.

Pardesiul pentru frac a aparut ca o derivatie a redingotei. Haina cu originile datate in perioada victoriana si cu un apogeu in cea edwardiana, acest gen de haina prezinta o linie a cusaturilor ce urmeaza indeaproape linia fracului de dedesubt, fiind insa o idee mai larg, tocmai pentru a acorda purtatorului liberatatea de miscare necesara. Ca si modele, el a variat intre modelele la un rand cu revere regulare, folosite in zona de business (negocierea si semnarea de tratate, cocktail-uri, receptii) si cele la doua randuri, cu guler inalt (folosite in zona formalitatilor sofisticate -nunti, inmormantari, baluri, intalniri la nivel inalt, intalniri ale corpului diplomatic al vremii). A mai fost cunosctut ca modelul “printul Albert”. Spre a-l deosebi de alte exemplare asemanatoare, trebuie remarcat ca acest gen de haina nu prezinta buzunare.

Haina era croita din lana, ca majoritatea pardesielor vremii, variind ca greutate – de la cele foarte usoare pentru zonele urbane, mai insorite pana la cele mai grele (in gramaj) pentru zonele rurale. Lana vremii nu prezenta calitatea si diversitatea celei din zilele noastre, dar si atunci, ca si acum, lana oilor din specia Merinos era una dintre cele mai apreciate de tesatoriile vremii. La preturi pe masura, un exemplar de gen putea fi croit si din casmir, angora, alpaca sau huarizo (un amestec de alpaca si lana de lama). Cele mai scumpe exemplare erau cele croite din mohair, material ce adauga stralucire exemplarelor. Ca si astazi, reverele erau satinate, spre a prezenta vizibil legatura cu fracul purtat dedesubt.

Captuseala era croita din blanuri de la cele uzuale – nutrie, iepure, pana la cele nobile – vulpe argintie, antilopa imperiala, conform cererii clientului. Dealtfel, regula s-a pastrat peste timp – o captuseala nobila, prohibita pentru muritorul de rand prin insasi pretul materiri prime si manoperei, era un semn de etalare a prosperitatii, a bunastarii personale. Regula transmiterii codurilor vizuale vestimentare nu s-a schimbat cu nimic in ultimii 1000 de ani.

Haina pentru frac a fost standardizata, in perioada victoriana, prin purtare pe scara larga de catre membrii clasei nobiliare, pana la inceputul primului razboi mondial. In fapt, a fost atat de iubita de barbatii vremii, incat a inlaturat incet-incet haina mult prea lunga, cusuta parca cu extra-material (“tailcoat”), ce fusese vedeta strazilor londoneze pe la 1850. Ba mai mult, moda vremii, prin vocea lui Beau Brumelle, eternul dandy si-a pus amprenta asupra croielii si cromaticii acesteia: haina pentru frac devine, fara exceptie neagra si este purtata peste tot alaturi de pantaloni (ce, pentru prima data in isoria lor, puteau avea orice culoare dorea purtatorul) si vesta. Pentru ca un dandy daduse nota iesirii din reguli, acest gen de tinuta incepe sa devina “noua tinuta formala”, ba chiar “noul morning dress” al vremii, fiind acceptata spre purtare la cele mai multe dintre evenimente. Fracul – cel clasic, negru – ramane sa fie purtat doar la ceremoniile de inmormantare. “Noul frac” statea acum pe firmament, in combinatii siropoase, cu pantaloni cu imprimeu in patratele sau dungi.

Ruptura de vechile canoane s-a produs defintiv in doua momente cruciale: in 1926, cand George al V-lea, tatal actualei regine Elisabeth, a purtat in loc de frac, un “morning dress” – pantaloni din lana gri inchis, vesta din lana gri deschis si redingota bleumarin sau neagra, alaturi de o lavaliera, respectiv in 1936, cand Edward al VIII-lea a inlaturat regula purtarii obligatorii a fracului din tinuta de ceremonie a Curtii Regale. Astfel, odata cu disparitia fracului, dispare si haina pentru frac, ale carei croieli sau imagini le mai poti revedea doar in ilustratiile vremii.

In epoca contemporana, datorita preturilor din ce in ce mai mari practicate de catre croitorii ce generau produse “bespoke”, pardesiul pentru frac, in forma lui originala, a disparut definitiv. A fost si ramane foarte greu, chiar si pentru cei mai priceputi dintre croitori, sa dea forma specifica de clepsidra unui pardesiu. Se prefera, mai degraba, forma de sac pe care noile pardesie au capatat-o : sunt mai simplu de croit, chiar daca sunt facute pe masura. Unii au incercat sa pastreze traditia si au restlizat vechile forme – au aparut astfel pardesiul Ulster sau celebrul pardesiu Chesterfield, modele ce au facut trecerea catre perioada contemporana a acestora (sunt modele despre care vom vorbi in episodul urmator). Dar vremea a trecut repede si astfel, trench-uri de la Burberry sau Aquascutum sunt astazi considerate piese vestimentare istorice.

 

2017-01-16T16:07:34+03:00Categories: Pardesie - Paltoane|0 Comments