Anii 70? Anii in care apar in State cinematografele in aer liber (“drive-in cinema”). La noi, primul apare in Baneasa in 2010 prin bunavointa lui Popoviciu. In aceeasi tara de peste Ocean in anii ’70 un cetatean castiga o medie de 7400 $ pe an. Cam atat i se ofera si unui nou angajat in marile companii multinationale din Romania. In conditiile in care omologul sau din Elvetia sau Austria castiga de cel putin trei ori mai mult. Dar nu vreau sa inflamez astazi publicul mai mult decat este deja.
Astazi vorbim de decada in care a fi bisexual era absolut chic, vremea in care apare after-shave-ul asa cum il stim noi astazi, frisbee zboara prin toate parcurile din lume, poncho e la mare putere printre doamne, pantofii cu platforma – pentru barbati sau femei – fac ravagii prin discoteci, parfumurile, bijuteriile scumpe si blanurile devin bunuri de larg consum, la fel cu tricourile cu slogan sau cele multicolore, cu imprimeurile specifice perioadei. Toate acestea sub prima privire aruncata de celebrul logo smiley face.
A fost vremea in care reclamele la tigari erau anticiparea aparitiei revistei Playboy ce avea sa se lanseze spre sfarsitul decadei, caci mai toate erau fetele ce se afisau in reclame erau semidezbracate. Vremea psihedelicului apusese, in vreme ce participantii de la Woodstock se imprastiasera care cum putuse pe la casele lor si isi traiau viata cea noua, fara plete, oprindu-se din filozofie sau visare doar pentru a-si incasa cecul lunar reprezentand salariul.
Razboiul din Vietnam ucisese orice urma de intentie naiva de a schimba lumea prin manifestari culturale de masa, dovada puterii fiind etalata prin ploaia de bombe de napalm lansata asupra inamicului. Acum lumea incepea sa se regaseasca ca imagine in idolii nou ciopliti de o masss medie in ascensiune: staruri ale muzicii pop, fotbalisti celebrii si orice taran ajuns care conducea o motocicleta mai acatarii sau un Ford Capri.
Pe batranul continent, in Marea Britanie, totul incepuse si se sfarsise cu Beatles. Se despartisera si parca un intreg val cultural disparuse odata cu ei: John se relaxa ore nesfarsite in pat, Paul se apucase de ingrijit chestii la noua ferma, George o luase din loc si incerca sa salveze soarta Bangladesh-ului iar Ringo se distra prin oras.
A fost prima perioada in care stralucirea si luxul nu mai erau doar apanajul claselor superioare. hainele bune, muzica, masinile, dulciurile si bijuteriile devenisera o marfa comuna, de gasit la fiecare colt de strada. In fapt anii ’70 au fost despre a te simti bine in fiecare zi, zi de zi. Lumea a fost in acea perioada mult prea ocupata sa faca sex, sa se imbete sau sa se drogheze, sa manance fish & chips (sortiment englezesc gen fast food, de obicei servit pe ziar – cartofi copti sau prajiti cu peste la tigaie), sa se admire in fata oglinzilor cu rachete de tenis ca si eroii lor de pe terenul de sport, pentru a fi atenti, macar o secunda, la problemele cele adevarate: razboiul rece, inceputul foametei mondiale, conflicte armate locale in care iau avant marii traficanti de arme, etc.
Cam ca la noi: fiind atenti, din ’90 incoace, la blugii “piramida” din Istanbul, la televizoare color Goldstar, la FNI, Caritas, privatizare, respectiv improprietarire, am stat cu spatele la evenimentele cele adevarate. Si ele s-au petrecut in liniste, in spatele nostru, stratificandu-se, consolidandu-se, institutionaluizandu-se. Acum, cand am intors si noi fata, in principiu, de foame, e un pic tarziu. In fata e un sistem plin de muschi hranitii cu steroizi naturali: munca noastra.
Revenind, putem adauga ca vremurile anilor ’70 cu hainele lor stralucitoare si incarcate de blana alaturi de blugii evazati si platformele supra-dimensionate, camasi lungi, cu ciucuri sau franjuri, modele de inspiratie etnica, imprimeuri florale, impletituri din piele si bentite colorate cu o paleta cromatica nelimitata., au fost cele care au generat si miscarile extremiste din Irlanda de Nord, somajul la cote foarte ridicate, ziua de lucru de trei zile, nasterea huliganilor in Marea Britanie si trenurile Inter-City. Nu la noi, in Europa civilizata. La noi, trenurile Inter City au aparut in anii ’90. C’asai in pestera: intuneric.
Fara prea multe detalii, anul 1976 aduce cu sine un ultim tremur de revolutie socialista, dar e oprit in fasa. Capitalismul triumfa atunci si de atunci incoace in forma sa cea mai pura: consumerismul.
Si cand primul glob suspendat, plin cu cioburi de sticla lipite s-a invartit pe ritmul muzicii in prima discoteca din New York, Saturday Night Fever si decorul de gen au devenit noul standard, atat in ceea ce priveste aparitia publica cat si atitudinea: haine din plastic, pantofi platforma, bluze mulate, camasi cu guler supradimensionat.
Anii ’70 pentru moda barbateasca au insemnat anii perucilor colorate si foarte bogate. Moda disco a insemnat de fapt o evadare a barbatului din costumul de pana atunci si alegerea unor costumatii stridente. Ochelarii mari si rotunzi, negri intotdeauna si purtati in orice incapere erau la moda. Tot atunci au aparut si pantalonii in clopot, mulati, dar scurti, pana la pantof. Culorile deschise si tipatoare, precum si hainele stramte, dar deloc decoltate au fost principalele directii ale modei barbatilor disco.
Apare stilul afro, purtat masiv de afroamericani, dar si de alte etnii cu parul foarte cret, care pieptanat ajungea in aceasta aura perfecta care inconjoara capul. Popularizat de Jimi Hendrix. Un alt stil ca alternativa la afro, era stilul “bob de porumb”, care presupunea impletirea parului parul strans pe langa cap in randuri pana la spate, unde se strangea in codite stranse si ele.
De la Kluchers si Curly-Wurly si pana la Sex Pistols si celebrul Anarchy in the UK celebru articol din Glitter, stralucire si lux prima data pentru popor si miscarea Disco – tot atatea argumente sa doresti sa se inventeze masina timpului sa zbori naibii de aici intr-o lume mai buna. Dar mai ramanem o vreme. Poate reusim sa facem curat.
