Nu e neaparat o dilema, caci stiu raspunsul, pe care il voi detalia mai jos. Dar problema am ridicat-o la fileu dat fiind ca am zarit in ultima vreme, inclusiv la persoane de miezul noptii ce tin audientele sus la TV, guler de camasa lasat in afara puloverului.

Pentru prima argumentatie a ideii “gulerul camasii se poarta inauntrul puloverului” iti voi spune ca nuanta camasii, mai intotdeauna deschisa, va face nota discordanta cu fundalul cromatic al puloverului, mai intotdeauna din gamele inchise de culoare. In plus, varfurile gulerului camasii, scoase in afara, tind sa aplatizeze steiul camasii (partea care sustine gulerul), dandu-ti o aura de tocilar.

Argumentul secund este faptul ca imaginea unei camasi purtate in afara puloverului imi aduce aminte de anii ’60 – ’70 in moda masculina. Daca ma uit in dreapta jos aici, pe desktop, vad 2012.

In plus, ratiunea pentru care gulerul camasii ar trebui purtat in interiorul puloverului este si una de natura estetica: gulerul se aseaza mult mai bine si isi etaleaza calitatile – bumbacul fin al materiei prime, intariturile, nasturii pretiosi. Daca un pulover este purtat peste camasa, partile ramase la vedere sunt gulerul si mansetele – avantaj tu. De ce? Dat fiind ca acest ansamblu poate fi purtat cu un blazer peste sau insotit de o pereche de pantaloni din stofa, intra cu succes in zona de business-casual si te poate insoti cu succes in zona unde iti desfasori activitatea, la birou. Acest fapt inseamna mai putina manopera in zona calcatului camasilor – trebuie indreptate doar gulerul si mansetele. Repet, avantaj tu.

Ce recomand? Un pulover uni si camasa ta preferata. Pentru alaturarea invocata as plusa cu o camasa button-down – varfurile gulerului camasii nu vor mai iesi niciodata in afara puloverului. Cu un sacou peste si o esarfa te apropii vertiginos de imaginea unui italian sadea.