La facultate am venit in blugi negri “Big Star” – erau singurii producatori care aveau marimea mea. Aveam 18 ani si deja implinisem doi metri. Si un tricou alb.Am intrat in facultate senin. facusem multi ani de sport, nu vedeam competitori printre randuri, stiam sa ma descurc. Nu prea stiam la anii aia cu orasul si cu oamenii. Dar lectia incepea chiar atunci, in aula Facultatii de Drept.
Fix acum 20 ani, oamenii, claie peste gramada, care parinti cu copii, care copii speriati, care profesori sau gasti deja venite de pe bancile liceului, in grup, la facultatea de drept. M-a uitat atent, tin minte, de jur-imprejur, cautand ceva impunator.
Cel mai repede am vazut coloanele, inaltimea salii, brocarturile de la perdele, sobrietatea auto-impusa a corpului profesoral, ceva costume, care mai de care mai nepotrivite – dar asa era la acea vreme. Am mai vazut urcarea rand pe rand la tribuna a cate unui profesor sau altuia, prezentandu-se plictisit sau prezentandu-si competentele si veleitatile.
Pe cei mai mari se vedeau deja balele curgand catre cele mai mici, din anii incepatori. Multi erau fata si baiatu’ lu’ tata. Se vedea pe ei – cumva imfatuati pe structura numelui pe care il poarta, aere in punga si picati, oricum, la prima palma data. Obedienti peste masura, multi cautand locul de dat limbi la un profesor sau altul ce li s-a indicat ca nume de acasa.
Nu stiam din astea. Venisem singur in marele oras pentru ca “e bine maica sa ai o facultate, sa ai studii, ca te vede lumea”. Uite asa, cu expresia asta si in mediul asta, imi incepeam viata de student. cu fetele dambovitenilor, localnicilor, privindu-ne pe noi, cei din provincie, de sus, cu colegi care deja jucau “lapte gros” pe hol ca deh, implinisera 18 ani, cu un corp profesoral sovietic si invechit, dar valoros in a dresa o urmatoare generatie de juristi.
Si cu un om. Care s-a apropiat tacticos de pupitrul montat pe scena, pasind apasat, fara sa se uite imprejur. A coborat spre scena de undeva din partea de sus a salii, in costum gri deschis cu usoare dungi mov, o camasa alba si o cravata rosie. Cu batista la piept si port-tigaret in mana. Tuns periuta, grizonat, cam la 55 ani, cu fata de boxer. Din toata aula aia de 500 de oameni a fost singurul care mi-a ridicat parul pe spinare. Avea, asa, o alura de puncher profesionist, fara frici la purtator si fara a-i pasa de ceva. Era Alfa din toate punctele de vedere.
A fost singurul, de care nu stiu cum, mi-a fost frica. Repet, fara sa am frici la purtator, fiind la acea vreme un sportiv antrenat bine. S-a urcat la tribuna, a detonat 20 fraze scurte, ne-a urat bun venit si s-a recomandat: “sunt rectorul acestei facultati”. A sunat fix ca un tortionar. Deja, instinctiv, ma infipsesem bine in podea, cu stangul in spate si cu pumnii usor stransi.
Aflam peste ani ca ii plac studentele tinere pe care le ia in cabinetul lui de la etajul 1 si le “iubeste” si ca ziua lui de nastere e la doua zile dupa a mea. Si mai stiu ca in anul III am ajuns fata in fata cu el la examen. Incepusem deja sa scriem dintre subiecte si il tin minte exact cum a intrat in sala plina de 100 de oameni in care se auzea doar pixul pe hartie, cu portigaretul lui in dreapta si a declamat”…ati invatat, mah, bravo, ati invatat…”.Am luat 8, nota mare pentru specialitatea asta. Fireste, am si uitat a doua zi ce invatasem pentru ca asa e scoala asta blestemata la noi – te pune sa bagi la cap, fara aplicatii.
L-am revazut peste ani. Inca ii placea viata – Mercedes, fete tinere. Avocat de penal. I-a salvat pe multi, in frunte cu Miron Cosma, Dan Ioan popescu, Iacobov, Marian Iancu. Ce n-am sa uit si imi va fi invataminte toata viata este ca mai putin atarna stiinta de carte, cat intrarea, energia si prezenta pe care le aduci odata cu fiinta ta intr-o incapere. Ceilalti erau slabi fata de el. Cu totul si cu toatele. Si ce altceva inseamna vrerea barbatului daca nu ridicarea in varful lantului trofic?
Anul inceputurilor mele in ale dreptului este 1997. Omul se antrena in a performa ca mascul alfa, conform notelor de subsol din tratatele lui din 1978. Nu eram inca nascut.