Nu mai lucrez la Consiglieri. Demult.

La 1 octombrie, anul trecut, m-am retras din Consiglieri. Inainte de orice, o precizare: Consiglieri nu a fost si nu este compania mea. Stiu, cumva clientii, piata, m-a asimilat cu acest brand. Si numai pentru ca am facut acolo, cu totii, echipa, o treaba foarte buna. Scriu acest text ca sa nu mai fiu nevoit sa raspund¬†la intrebarea: “…..nu mai esti la Consiglieri?”

Un mic istoric (neplictisitor): un telefon de la un prieten bun ma anunta intr-o buna zi ca este nevoie de mine in contextul setting-up-ului unei companii de haine barbatesti. Se dorea startarea unei afaceri de haine made to measure, adiacente unei companii deja existente de haine de dama. O idee absolut salutara pentru ca la acea vreme, barbatii care insoteau femeile la cumparaturi stateau stingheri si tristi pe bancutele lor, cuminti, in asteptarea doamnei venite la proba.

Zis si facut. 5 barbati, noi, echipa am demarat in tromba. Asa cum bine sesiza unul dintre membrii echipei, “nu stiu, Cezar, daca se va mai strange vreodata acest gen de grup specializat care sa ridice o astfel de afacere din 0”. Da, Consiglieri este un brand 100% romanesc, creat de o echipa de romani pentru o piata sau o bucata din piata virgina la acea vreme. Cand spun virgina nu ma refer la faptul ca nu mai erau companii cu acelasi obiect de activitate in piata. Dimpotriva. Erau vreo 23. Asa ne arata studiul de piata de atunci.

Si ca orice grup frumos, fiecare si-a facut treaba foarte bine. Am facut studiu si buying de materiale alese, am ales furnituri pe masura, am contractat fabrici, am importat accesorii, am amenajat sediu, am negociat chirii, am relocat brand-ul de dama. Vreme de vreo 8 luni. Munca multa din partea tuturor.

Partea frumoasa a fost constructia campaniilor foto si video. N-am apucat sa scriu pana acum de aceste lucruri la nivel public. Stiu ca am fost primul in Romania care a imbracat modele clasice (asa numitii silver fox, de catre cei din industrie – barbati trecuti bine de 40 ani, cu par grizonat si in forma fizica buna si foarte buna). Si numai ca sa contrazic o manifestare stupida de piata venita de la comerciantii romani care incercau de ani de zile sa valideze costumul barbatesc prin etalarea lui pe manechine de pana in 25 ani. Gresit. In mod firesc, ulterior, in frunte cu fotograful primelor campanii Consiglieri, ideea a fost “furata” si implementata in campaniile unor companii concurente, gen Viggo. Sa fie primit! Rad si astazi de situatia cu pricina, tipic romaneasca.

Am deschis la 1 iunie 2015. Cu sau fara norocul incepatorului, afacerea a mers cel mai bine dintre toate pe care le startasem pana atunci. Pragul la incasari era de zeci de mii de euro pe luna. Intr-o Romanie despre care stiam exact ca va consuma doar 50 000 costume pe an. Multe intalniri, multe intamplari, multi clienti, multe amintiri. Pentru mine, un castig. Da, am fost acolo trup si suflet si am crezut in cauza, pentru ca asa sut construit.

In rastimpul acesta s-a generat o baza de date de peste 650 clienti din care 200 erau recurenti. Adica o afacere buna. Ce s-a intamplat dupa ce am plecat, nu pot stii. Stiu doar ca am fost cautat si apelat de multi dintre clienti, care imi spuneau ca daca nu mai sunt eu acolo, ei nu mai vin, Nu ma laud ca nu mi-e caracteristic. Dar inca o data spun si subliniez, ca acest gen de afacere si consistenta ei, tine de o anumita relatie, chimica, care se stabileste intre oameni, nu de brand sau de publicitate platita. Iar omul din acest gen de afacere, care interactioneaza cu un posibil platitor de costum in valoare de 1000 Euro are cel putin urmatoarele caracteristici: cunostinte temeinice si aplicate despre vestimentatie, peste 33 ani, autoritar, citit, cu vaste cunostinte generale, bun psiholog si platit bine. In orice alte conditii, pornind de la orice altfel de angajat, demersul este un fiasco. La urma urmelor, am mai spus parca, fonduri de investitii care sa finanteze o companie de haine se gasesc. Oamenii cunoscatori care sa faca buying si vanzare avizata sunt foarte rari.

Astazi, Consiglieri isi continua drumul la aceeasi adresa. Cativa dintre cei pe care i-am instruit ii gasiti la fata locului. Eu nu mai sunt acolo, dar nu inseamna ca nu il consider unul dintre copiii la a carui nastere am asistat si pe care i-am crescut in primii ani de viata.

Astazi, dupa 15 ani de invatat si 10 ani de aplicatii – incluzand fericitul episod Consiglieri – sunt la casa mea. Iar pe usa biroului meu scrie: Cezar Ionascu. Aici, in Traian 107, am adunat suma tuturor experientelor personale ca sa o livrez celor ce au nevoie de mine. Si din ce vad, multi barbati pleaca de aici mult mai fericiti decat au venit. Da, te astept si pe tine.

2017-08-31T08:17:28+00:00 Categories: Inainte Si Dupa, Pontul zilei|0 Comments