Am votat demult ca scapam de tricou, punem camasa calcata zi de zi si aratam un pic mai barbati. Sau de-a dreptul barbati, in cazul in care camasa este aleasa corect: guler proportionat, mansete generoase, material de calitate, nasturi personalizati.

Si apoi ce? Costumul? Adica acea compozitie vestimentara din doua piese (sau trei) avand aceeasi culoare, din acelasi material. Pana aici stim. Dar care e momentul la care incepem sa purtam costum? La 16 ani? La balul de absolvire? Sau la primul job? Sau poate de pe la 30 ani incolo? Parerea pe care o s-o exprim in urmatoarele randuri este coroborarea mai multor experiente si studii despre imaginea barbatului in lume si viata facute de-a lungul timpului.

In primul rand, aparte de varsta, pentru a purta costum, dar costum din cel care conteaza: pe masura, nu trei numere mai mari, nu din plastic, e musai sa ai “fata”. Adica fizionomia ta sa nu fie in contrast cu ideea de costum. Cum vine asta? Gandeste-te doar la interlopii cu ceafa groasa care incearca sa disimuleze si sa estompeze ideea de raufacator, mai ales prin fata instantelor, ca repede purtatorul de costum. Dar nu functioneaza – nu-l ajuta fata. Un alt caz sunt rudele de la tara – altfel persoane de care ne e dor mai ales in preajma sarbatorilor si fara de care nuntile noastre traditionale parca sunt mai pustii. Intre acestia si ideea de costum este o legatura tot atat de stransa, fix ca intre baba si mitraliera. Si mai sunt, in acelasi capitol, cai care poarta foarte rar costum, fapt absolut sesizabil prin grimasa pe care o fac de fiecare data cand asta se intampla – seamana cumva cu conducatorii auto de week-end – sunt mereu predispusi accidentelor, iar purtarea in sine a costumului e un chin.

In al doilea rand e vorba de varsta. Iar aici greseala e comuna si recurenta. Imi displace total ideea de copil imbracat in costum ca, deh, vin rudele si trebuie sa-l vada pe cel mic elegant. Copiii nu sunt eleganti. Copiii sunt oricum altfel: draguti, dulci, simpatici, dar nu eleganti. Eleganta este o forma de discernamant, adica detinerea puterii de a alege intre bine si rau. Extrapoland, alegerea intre frumos si urat. In cazul de fata, discernamantul deplin intervine la 18 ani, chiar conform legislatiei civile in vigoare. Deci renuntati la enormitatile de idei ce presupun a imbraca micii copilasi in costum. Valabil si la adolescenti, la puberi, la imberbi, la cei cu fete de copil sau la barbatii carora nu li s-a uscat coaja.

Ai putea spune repede ca de la 18 ani poti purta costum. Nici asta nu este adevarat. N-are cum sa fie. Costumul inseamna testosteron in forma lui suprema. la 18 ani stii despre lume si viata cam ce scrie in carti si ce-ai vazut prin Centrul Vechi. Cu putine exceptii, ai calatorit pe banii parintilor si ai vazut Madridul, Roma, Parisul si Grecia. Dar nu esti inca purtator de costum, caci un costum e ca prima masina sau prima ta casa: se ia cu banii jos, din banii tai.

Stai, nu e totul pierdut….vine momentul primului interviu de angajare si al primului job. Fireste, iti vei lua un costum ce presupune compromisuri: nu prea scump, nu prea ieftin, nu prea colorat, nu prea al tau. Este un costum intr-o nuanta inchisa pe care il vei alatura celor patru, cinci camasi pe care le detii si care iti vor asigura supravietuirea la intreprindere sau multinationala pana se toceste. Munca imbracat in el ar trebui sa-ti procure banii pentru urmatoarele doua.

Aici e cheia: daca pe drumul de la primul costum purtat de nevoie, pana la urmatoarele doua nu te-ai prins ca faza cu munca pentru altul e minciuna, poti sa ramai in primul costum si sa te plangi de creditele contractate si de faptul ca nevasta s-a cam ingrasat. Ramane sa te prinzi de regula jocului. Punctul nu e fix – trezirea intervine la 29 ani, la 35 sau la 44. Sau niciodata. Ideea e sa apara trezirea. Daca nu apare, esti deja mort, doar ca nu ti s-a emis inca certificat de deces. Iar mortii poarta mereu costum – un fel de razbunare a familiei defunctului pentru lipsa lui de eleganta in viata.

Revenind, pot spune ca purtarea de costum se face pe merite. Din acelea ce contin masculinitate si testosteron. Si este absolut vizibil la atat de multi dintre barbati ca nu merita costumul de pe ei, ca e prea devreme, ca e ceva prea repede si prea mult pentru ei, ca n-au inteles nici macar regulile jocului. Da, costumul e despre putere, despre accederea in zone in care lasi deoparte femeile si copiii si scuzele si lovesti ca sa-ti aproprii partea ta de castig. Nu stii actiune din aceasta? Nu mai purta costum. E mult mai dezirabil sa fii sincer si sa ramai la combinatia italiana: blazer si pantalon sau jacheta sport si pantalon din lana si bumbac. Asta in sensul oferirii unei solutii.

Costumul este o uniforma a regimentului universal barbatesc. Daca stii ca nu poti face tractiuni peste 20 suspendat de bara avocatilor, flotari peste 100 atarnat intre doua negocieri, tras la tinta din mers intre 5 angajamente, alergare in regim de rezistenta pentru mize mari sau pur si simplu simti ca nu esti ordonat, nu esti parte a acestei armate. Aici, sus, jocul e destul de dur. Iar regulile nu se schimba de azi pe maine.