Ce-ar fi sa povestim despre ceva ce te ajuta? Adica sa revenim la functionalitatea hainelor si accesoriilor pe care le purtam? Astazi, palaria Panama.

Nu voi insista asupra istoricului sau, ci asupra unor considerente functionale si de stil ce emana din purtarea unei palarii Panama. Statutasem ca ideea este, prin accesorizare, sa ies in fata, sa fiu altfel, sa individualizez.

Acest gen de palarie ma ajuta in acest sens, cu mare succes. Borurile largi, finisarea ireprosabila, culorile deschise din dotarea modelelor, ma duc cu gandul la tropice. Si intotdeauna am in minte imaginea conquistadorului modern, a englezului ce-si savureaza vastele domenii coloniale, sub un soare patrunzator.

Desi a fost un accesoriu consacrat al paturii de jos,

s-a impus, prin elementele practice pe care le incumba, in tinuta capetelor incoronate.

Pot pune ramasag ca partidele lungi de polo sau golf sunt greu de suportat fara o palarie pe masura.

Drumul lor porneste din atelierele de conceptie si creatie ale palarierilor in domeniu. Evident, ca in orice alta nisa a industriei textile, exista nume luminate in domeniu: Montecristi e unul dintre ele.

Magazinele specializate n-au dus niciodata lipsa de marfa si nici de clienti.

Ba clientii au venit si au spus sus si tare ca purtarea acestui gen de palarie nu produce calvitie. Era vocea lui Teddy Roosvelt.

La ce ar trebui sa fii atent la achizitionarea unei palarii de gen? In primul rand la calitatea materialului incorporat, referinta directa la densitatea nodurilor de material per cm. Acest lucru inseamna finete. Iar purtatorului i se va recunoaste intotdeauna bunul gust si cunostintele in domeniu.

Fibrele incorporate sunt naturale si se impletesc manual, dupa ce trec prin procese preliminare de selectie.

Un alt fapt absolut interesant si vadit practic despre acest gen de palarie e reprezentat de faptul ca se pot plia.

Marea majoritate a palariilor Panama chiar vin ambalate special in recipiente rectangulare sau cilindrice, ce permit achizitorului sa-si depoziteze palaria in acestea pe timpul nepurtarii ei.

In mod traditional, palaria Panama apare ca alegerea inspirata pentru perioada verii, indiferent de forma

Palaria Panama nu revine si nu dispare din garderoba barbateasca. Are doar, din cand in cand, iesiri la rampa, cu aplauze binemeritate sau disparitii sezoniere. Dar ea va exista intotdeauna pe raftul de sus al garderobei masculine.

Iar tandemul cel mai reusit il face, de departe, cu un trabuc.
Gasesti acest gen de palarie, daca imi aduc bine aminte, la etajul doi al magazinului Victoria sau pe Mosilor Vechi, daca palarierul pe care il stiu va deschide lacatul greu de la usa.