Daca a fi barbat inseamna a construi, ar trebui sa stii despre constructie ca nu se poate face singur. Cine spune pe lumea asta ca a facut ce a facut singur este ori dezaxat ori minte. Cei pe care tu ii vezi in fata ochilor, cu foarte rare exceptii – si in mediul local, exceptia este data de sansa si atat – au construit datorita apartenentei la un grup, la un trib. Adica, specific, pentru toti cei care nu au lucrat cu statul roman, sansa lor a fost pentru muuulta vreme,in Romania, lipsa de produse sau servicii specifice. Cu alte cuvinte, nise neocupate, adica noroc cat cuprinde.

Tribul incepe de acasa. Da, conteaza imens ceea ce ai primit de acasa: bataie, educatie, carisma, civilizatie, prohibitii sau principii. Fara doar si poate, atarna greu pentru stabilitatea barbatului. Unii au facut stiinta – psihanaliza – din a grupa si alatura sechele si tare din copilarie cu niscaiva comportament matur. Sunt de acord cu ei pana la punctul la care poti schimba oricand paradigma si ignora ceea ce stii ca-ti dauneaza. Inclusiv educatia de acasa.

Ma inscriu printre ei, printre cei care au ignorat mare parte din educatia de acasa. Semnele ei au fost si sunt marcante pentru mine. se vede tatal meu in tot ceea ce exprim si in felul in care exprim, se vede de la o posta mama in rigurozitate si tenacitate. Insa pana la punctul la care viata lor si arhetipul lor nu e viata si arhetipul meu. Aplicat de la ei in zilelel noastre si luat calup complet, ajungi la inanitie in no time.

Bun. Si ce-i de facut? Prim strigare este cea hormonala. Si iti vine sa te tot manifesti prin toate paturile din oras. Cu oricine. O pornire barbateasca sanatoasa si voi argumenta doua randuri mai jos de ce. Pe de alta parte, reperul a fost unul de famiie unita, de relatie stransa intre doi oameni si ai vrea si tu asa ceva. Ba subconstientul tipa la tine ca e bine sa stai in relatii stabile de la varste fragede ca asa ti-ai vazut parintii si ca doar acaesata este varianta corecta.

Hai sa spunem ca-i asa si ca urmam sablonul pariytesc. Gasim dragostea de tineri, pe la 22-25 ani, ne casatorim – cum pe scara larga se intampla si ne trezim deodata ca noi nu vrem chiar asta – in proportie de peste 85% , conform unor studii sociale. Si ne oprim, cu tot cu divort, in procent de peste 45% la mai putin de doi ani de la inceputul relatiei. Da, vremurile sunt tulburi si exista miliarde de cauze pentru astfel de despartiri. Dar totusi de ce?

Observ fenomenul acesta in randul barbatilor si numai pentru ca sunt prezent la inceputul frumosei lor povesti de dragoste: ii imbrac pentru nunta. Primesc si fotografiile de la petrecere si imi creste inima in speranta ca intr-o buna zi acest cuplu din fata mea va rezista. Constat peste vreme ca lucrurile nu stau chiar asa.

Ai spune ca toate neintelegerile, mai ales la cei tineri, pleaca de la finantele lipsa, stare specifica generatiei lor. Da si nu. Sunt inca intrigat de celebre cupluri formate intru prezervare averi – fata celui mai bogat din judetul X cu baiatul tovarasului general de la Bucuresti sau baiatul potentatului de la judet Y si fata tovarasei de la Protocolul de Stat. Intr-un procent covarsitor, se alege praful si de ei. Am inteles peste vreme ca acolo – repet, cu rare exceptii – cei doi copii sunt aproape impinsi catre aceasta casnicie – fie din conjunctura in care traiesc zi de zi, fie de niste parinti abulici care doresc mezaliante prefacand copii in marfa de mezat. Atat de medieval. Iar sandramaua nu tine pentru ca, de cele mai multe ori si unul si celalalt dintre puberi nu a trecut prin furci caudine de viata, iar pojghita gelatinoasa de la suprafata nu este o armura destul de densa care sa le permita infruntarea de implanturi de realitate. Si sunt efemeride.

Pe de alta parte, exista o alta categorie de barbati, mult mai daunatoare. Vorbesc de cei care, conform cu ceea ce au vazut acasa, genereaza familii de la varste fragede si reprezinta un stindard social – “sunt din liceu impreuna”. Asa, si? Eu ii vad la 40+ haituind june prime de 20 intru incercare rezolvare raboj de femei dorite si neavute. Multi se ascund dupa fals generata criza de 40. Nimic mai fals. Rezolvarea hormonala a barbatului si intelegere tipologie si profil feminin se face intre 15 si 30 ani. Ai la dispozitie un interval 15 ani sa te tavalesti cu cine vrei, cum vrei si cand vrei tu. Sunt 15 ani in care ai voie sa nu stii, sa nu vrei, sa nu faci si sa nu ai relatii:, Cu cat mai densa si mai populata de femei perioada, cu atat satietatea este la cote mai ridicate. Beneficii? Stii, la un moment dat in soarta ta, sa alegi femeia corecta. Care, conform chemarii speciei, va si da nastere mostenitorilor tai. Nu, traiectul si cautarea ta de alte femei nu se va opri dupa identificarea acesteia. Esti barbat, ce mama ma-sii!! Dar, mereu si mereu si mereu te vei intoarce ACASA. Si asta este sensul corect: arde tot si pedaleaza maxim intru capitolul femeie pana la 30 ani, pentru ca apoi sa alegi CORECT. Iar nu viceversa, sa constati la 40, cu familie si copii, ca dragostea este in forma sanilor cei mari ai junei de langa si ea este Lumea cea Noua si ai putea sa treci Atlanticul inot pentru ea. Nu e dragoste, e doar un semn ca ai ratat ceva de la bun inceput. N-ai ce sa vezi nou la varsta aia, daca urmezi sfaturile de mai sus.

Barbate, cu textul de fata, iti urez doar sa alegi corect, lucid si sa ai rabdare. Si nu uita sa explorezi lumea. Inclusiv lumea femeilor. S-ar putea sa dai de foarte multe resurse de intelepciune si placere pe care nici un alt barbat, intru prietenie si nici o biblioteca nu ti le arata.