In mod categoric, daca toate lucrurile se vor intampla asa cum le-ai previzionat, va sosi ziua cand iti va fi inmanata o astfel de invitatie.

Iti vei lua doamna de brat si te vei prezenta la fata locului. Imbracat cum?

Incercam sa lamurim astazi si sa trasam adecvat vectorii principali a ceea ce denumim black tie (cravate noire, evening dress, tuxedo). E, intr-adevar, un domeniu al specialistilor. Iar specialitatea de fata e de natura aristocrata, asa cum explicit faceam vorbire intr-un post anterior. Voi proceda precum englezii: te voi arunca in apa, iar apoi te voi intreba daca stii sa inoti. Iar daca nu stii, vei invata astazi.

Studiul de caz implica o serie de indicatii numerice pe care le-am plasat pe modelul nostru. Fiecare reprezinta unul din elementele definitorii ale tinutei descrise. Astazi, vei primi un sumar al acestor elemente, in acceptiunea lor corecta, urmand sa dezvoltam ulterior discutii si analize pentru fiecare segment al tinutei in parte.

1. Haina de gala – in mod cert este de culoare neagra, acceptandu-se si acele nuante de albastru foarte inchis.
Modelul este la un rand sau la doua randuri, aspect direct legat de conformatia purtatorului.

Reverul hainei de gala este, de obicei, cu croiala unui guler sal, dar nu sunt respinse din decor nici reverele clasice, fie ele cu taietura in unghi sau cu taietura apropiata.

Reverele invelite sau fabricate din satin. Acest material trebuie sa se regaseasca, spre conformitate si in materialul ce inveleste butonii hainei. Pentru a pastra nota de formalitate a hainei, nu sunt acceptate slituri in partea din spate a sa.

2. Pantalonii – regula de baza in cazul acestora este ca materialul si culoarea sa urmeze indeaproape haina.

De-a lungul partii laterale a acestora vom regasi vipusca, reminescenta a tinutelor de gala militare din alte vremuri. Materialul din care este croita aceasta trebuie sa fie de aceeasi natura cu materialul reverelor hainei. Ar trebui sa aiba in dotarea lor gaici special croite pentru bretele.

3. Braul – din matase. Dar nu numai. Ideea e sa aiba legatura cu materialul hainei sau cel putin cu una din texturile materialului din care este aceasta croita.

A se purta doar la hainele de gala la un singur rand de nasturi. Braul nu se poarta la hainele de gala croite la doua randuri. Desi vocile de specialisti pledeaza pentru faptul ca purtarea braului e ceva desuet, te sfatuiesc sa completezi un black tie veritabil cu acest traditional brau. Nu va dauna nimanui. Dimpotriva.

4. Camasa – necesarmente alba. Pentru curajosi recomand un crem (culoarea untului).

Modelul “guler randunica” este cel purtat la galele, balurile sau intalnirile formale la care am participat. Nu de putine ori insa, s-au ridicat voci ce au pretins ca acest fel de guler al camasii ramane un model rezervat doar pentru white tie.

 

Pentru a impaca pe toata lumea, iti pot spune ca o camasa alba cu guler normal nu este ceva scos din context. Ba e chiar din filmul asta. Cu unele precizari: nu e o camasa alba de fiecare zi. Are sau ar trebui sa aiba ceva princiar: ori nasturii ascunsi, ori celebra tesatura alba aplicata frontal, ori nasturi de sidef negru. Alegerea modelului e strict inspirationala.

Materialul din care e croita camasa poate fi bumbac sau pique. Iti recomand varianta b: in salile de bal e caldura mare. Nu vrei sa transpiri. O sa-ti detaliez si cum te feresti de acest aspect la momentul potrivit. Da, e o camasa cu butoni. Obligatoriu.

5. Papionul – NEGRU. Am scris cu majuscule ca sa nu uiti. Aici e, de fapt, cheia – BLACK tie.

6. Pantofii – negrii. As spune “de lac”, dar as gresi. In mod traditional, se poarta un anume model de pantofi, fara siret, cu ciucuri, lustruiti impecabil. In Romania, din pacate, nu am avut ocazia sa observ purtatori. Mai am inca rabdare.

Daca nu gasim acest model, se opteaza pentru un Oxford clasic, negru, lustruiti la sange.

7. Accesoriile – sunt cele care fac diferenta. Intotdeauna. In opinia mea, chiar si la acest fel de tinuta, din multe puncte de vedere, restrictiva, se poate pune oricand accentul pe individualizare.

Si nu ai nevoie de foarte multe: bretele de matase, negre, butoni imperiali, sidefati sau nu, sosete de matase, batista de la piept din matase sau bumbac. Prefer bumbac. Transpir cand dansez. La fel si doamna. I-o voi oferi cu gratie. Pentru mine am una in buzunarul pantalonilor.

Personal, n-as purta ceas la o tinuta formala. Polemica ramane insa deschisa intre specialisti.
8. Drumul pana la bal – am de strabatut drumul de acasa pana la sala de bal. Ce pun peste? In nici un caz un trench sau un rain coat. Nu e din acelasi film.
Cea mai buna alegere ramane un pardesiu negru, elegant, de foarte buna calitate.

Si ca sa nu racesc pot arunca neglijent si o esarfa la gat. Sa fie din matase. Ca si variatiune de gen, avem black tie sprijinindu-ne vizual pe o haina alba sau crem.

E o tinuta formala, incadrata tot la capitolul black tie, care se accepta de principiu in tinuturile tropicale si pe tot perimetrul Americii de Nord. Mai rar zarita in Europa. Diferentele majore fata de standard sunt culoarea hainei si obligativitatea accesorizarii cu un brau de culoare neagra.

Randurile de mai sus sunt o sumarizare a ceea ce inseamna black tie. Iar cu aceste randuri incepe, in fapt, o alta poveste, in care vom analiza, rand pe rand, fiecare dintre cele enumerate, spre edificarea si lamurirea viitorului participant la evenimentele unde se solicita black tie.