Ma uit si vad progres. Peste tot, progres si iar progres. Si idei si dezvoltare. Oare? Am fost invatati cu totii, mai accelerat in ultimii ani, mai ales de la toate declarativele astea venite de peste Ocean, ca ar trebui sa persistam in ce facem, ca ne va iesi tuturor, ca vom invinge, ca ne va fi bine fiecaruia dintre noi, ca tort vom fi milionari. Si daca nu e asa?

Si daca este absolut corect sa si pierzi din cand in cand? Ba, mai nou, sa-ti faci un exercitiu de acceptare din asta. Intai ar trebui sa incepi cu linistea din cap – cu sau fara castigul tau, cu sau fara pierderea ta, lumea merge mai departe. Ca mai sus sau mai jos, ca la stanga sau la dreapta, chiar n-ar trebui sa-ti pese. Ajusteaza, comenteaza, implica-te si savarseste actiune in arealul tau, acolo unde stii ca te pricepi. In rest, lasa-i sa moara pe limba lor. Cert este ca nu poti salva lumea. Nu vorbesc de resemnare aici, ci de fapte – ceea ce nu te vizeaza, nu te afecteaza. Iar aia cu afectarea indirecta e big bulshit.

Mai stiu ca toate castigurile in lumea asta, exceptand suma celor bazate pe inventica, inovatie, tehnologie la zi si progres industrial, s-au facut prin iesirea la scena deschisa si vorbit. Unii o numesc marketing. Altii PR. Eu o numesc al doilea mare big bulshit. Dar, cumva, a functionat. Publicul larg a muscat nada lansata de un Amazon sau Google si au investit, cel putin incredere in ei. Pentru ca tot cei care au investit acolo sa fie primii perdanti in viitorul foarte apropiat. Dar e ok sa si pierzi, mai ales de la acel nivel.

Bucata asta cu afisarea si imaginea care vinde ulterior este intr-adevar a stinta a presusiunii dusa la extrem. As completa ca e o stiinta a perfidului – niciodata nu stii ce e in spate. Si din cand in cand ai surpriza la cate un colt de internet sa auzi imaginea (vedeta) vorbind. Si cam atunci, de cele mai multe ori, adulatia se duce pe apa sambetei. Dar pana la alte instructiuni viata noastra actuala e facuta din poze.  De cele mai multe ori pozele altora.

Pierderea, de orice natura este foarte in regula, mai ales atunci cand vezi o lectie si nu o mare durere in acea pierdere. Da, loviturile si pierderile sunt absolut valoroase. Ideea este sa nu mergi, nici macar in mintea care structureaza fel si fel de planuri, doar in castig. Depresurizrea castigului se face prin pierdere si sigur vrei, ca barbat, sa asumi si asa ceva in drumul tau. Altfel, se prea poate ca un drum foarte ascendent spre castig sa te duca spre un varf unde ameteala e foarte mare. Iar, Doamne fereste, caderea este una foarte dureroasa. Dar hai sa ne gandim astazi doar la lucruri frumoase.

Trecem printr-o perioada in care cei care aveau nu mai au si se fac ca mai au, cei care vin din urma nu au deloc – decat in postura de mostenitor sau participant la japca publica, cei care detineau un pol de incredere publica, incep sa cada, TV-ul si spatiul media, in genere, scade in credibilitate si apare usor, usor, lumea cea noua. Cu noi poli si vectori pe care nimeni nu ii stie inca, cu noi coordonate si cu noi pierderi si castiguri.

Evreul mi-a spus odata, demult cea mai simpla regula a economiei, care bate de departe 5 su 6 ani de studii economice: “banii care sunt la mine, nu sunt la tine si tu trebuie sa faci orice sa mi-i scoti din buzunar”. Asa e-n viata – unul pierde si celalalt castiga. Du-te spre castig, cu doua conditii: ia-o pe drumul tau si nu da socoteala la nimeni – nici macar sistemului si asuma-ti pierderea de pe drum, fara sa uiti focusul despre castig.